Operatorul aerian Wizz Air va organiza, în 8 ianuarie, prima sesiune de recrutare a anului viitor, în Bucureşti.
Interviurile pentru viitorii însoțitori de zbor vor avea loc de la orele 8,30, la hotelul Vienna House Easy. Wizz Air caută „oameni tineri, veseli, plini de energie, care să se alăture echipajului de însoţitori de zbor sau personalului navigant din bazele din Europa Centrală şi de Est”.
Va fi un eveniment de recrutare deschis, astfel că nu este nevoie de invitaţii personalizate de participare – oricine se poate înscrie. Evenimentul va include o prezentare a companiei și a activităţilor personalului, un joc situaţional, la testarea abilităţilor de muncă în echipă și interviul de angajare. Mai multe informații despre oportunitățile de carieră la Wizz Air pot fi găsite aici.
Operatorul low-cost Wizz Air este liderul pieţei locale de transport aerian, cu 6,8 milioane de pasageri transportaţi din şi spre România.